Formare pilot în sandwork expresiv

În 2011 am înfiinţat Asociaţia LAPIS în scopul promovării terapiei analitice, terapiei sandplay şi a sandwork expresiv, adică a folosirii extinse a sandplay în cadrul grupurilor de copii sau persoane vulnerabile social şi economic.

Sandwork-expresiv nu este o psihoterapie deoarece:

- persoana care asistă copilul se numeste facilitator, si poate fi şi altceva decat psiholog, de exemplu, asistent social, pedagog, voluntar
- facilitatorul nu intervine cu nimic in jocul copilului, asistă la jocul expresiv al coplului fără a interveni verbal sau non verbal, şi fără a face interpretari
- totul se petrece în grup, spaţiul fiind nu unul terapeutic (cabinet, spital, etc) ci spaţiul curent (sala de sport, sala de clasă a şcolii, grădiniţei)
- sandwork expresiv este o metodă special concepută de asistenţă sufletească pentru grupuri de copii din comunităţile vulnerabile, care nu au acces la servicii clasice de psihoterapie individuală plătită,
- sandwork expresiv are ca scop să dea posibilitatea câtor mai multi copii să se exprime prin sandwork, se lucrează un numar prestabilit de sesiuni, care se comunica dinainte copiilor.

- sandwork expresiv se bazează 100% pe bază de voluntariat, facilitatorii nefiind plătiţi.

Sandwork expresiv poate fi interesantă ca metodă de explorare a aspectelor terapeutice profund jungiene sau care aparţin terapie sandplay implicate in procesul expresiv in nisip al copiilor. IAAP a dedicat o sesiune plenara pentru congresul anual 2013 acestui procedeu. Sandwork expresiv poate fi folosit ca unealtă pentru cei aflaţi în formare sau care sunt deja terapeuţi.

Pariul sandwork este că potenţialul psihic al copilului se poate dezvolta chiar şi numai prin prezenţa unui facilitator empatic, cu ajutorul nispului şi figurinelor, nefiind nevoie de intervenţia sau interpretarea unui terapeut format, de un proces terapeutic costisitor şi de lungă durată, fiind mai ales pentru copii din comunităţile defavorizate o şansă.

Dorim astfel să folosim potenţialul terapiei sandplay în România, nu numai în cabinet, pentru copii şi adulţii care îşi permit să plătească şedinţele de terapie, ci şi în cadrul mai multor proiecte de asistenţă prin sandwork expresiv dedicate copiilor din comunităţi defavorizate, împreună cu Eva Pattis Zoja şi împreună cu psihologii voluntari şi cu instituţiile care doresc să ne găzduiască.

Primul proiect a fost demarat la Centrul de Plasament şi de Zi „Sf. Macrina” din Bucureşti şi constă în formarea gratuită a 10 facilitatori dintre care 9 psihologi şi în oferirea gratuită de suport terapeutic pentru 13 copii. Toţi facilitatorii formaţi vor avea ocazia să continue să aplice metoda sandwork în alte proiecte similare în alte locaţii şi cu alte instituţii interesate.

Fără a fi o formare de bază în psihoterapie analitică sau sandplay, formarea în sandwork oferă un fundament minim esenţial, 30 de ore de formare teoretică şi acces la studii de caz, un scurt proces personal de tip sandplay, posibilitatea de a lucra cu copiii aflaţi în situaţii dificile şi şedinţe de asistenţă pentru facilitatori.

Formatorii sandwork sunt membri ai Asociaţiei Internaţionale de Sandwork Expresiv-IAES, şi în acelaşi timp terapeuţi cu un grad înalt de pregătire profesională, membri formatori ai IAAP sau ISST care au o bună cunoaştere a psihologiei analitice şi a sandplay-ului jungian.

Intenţia sandwork este accesul universal al copiilor din comunităţile vulnerabile la a-şi exprima potenţialul sufletesc prin intermediul sandwork. De aceea formarea de formatori şi de facilitatori sandwork se va face gratuit, participarea la formare fiind „plătită” prin servicii de sandwork expresiv voluntar pentru copiii din comunităţi vulnerabile.

Sandwork expresiv este o metodă care nu este axată pe interpretare şi este o metodă prin care fiecare copil are posibilitatea de a se exprima creativ în nisip, într-un cadru liber şi protejat, fiind însoţit de un facilitator, în cadrul unui setting de grup, sub supervizarea unui formator.

Sandwork expresiv nu este o metodă de diagnostic, şi nici proiectivă, este o metodă “minimalistă” de sprijin sufletesc situată între psihoterapie şi joc. Fiind o metodă non-verbală şi bazându-se pe imagini este dedicată în special copiilor şi poate fi adaptată în diverse culturi şi aplicată în contexte sociale şi economice vulnerabile.

Spre deosebire de procesele terapeutice de profunzime de lungă durată din terapia sandplay sau terapia analitică, procesul sandwork expresiv are o durată fixă cuprinsă între 2 si 4 luni, în sedinte de aproximativ o oră, o dată pe săptămână. În şedinţe, copiilor li se oferă un spaţiu liber şi protejat pentru a crea o lume într-o cutie cu nisip, utilizând miniaturi. Poate fi uimitor ce procese intense se desfăşoară în acest interval limitat de timp – poate fi comparat cu scurtele primăveri sau veri polare sau cu explozia de viaţă în cazul ploilor în deşert. Sufletul pare sa ştie cum să utilizeze optim numărul de şedinţe pe care le are la dispoziţie, cât de mult sa se deschidă şi cum sa isi protejeze rezultatele obţinute.

Sandwork se poate utiliza în situaţii vulnerabile din punct de vedere psiho-social, în cazul dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii, în situaţii de maltratare, abuz, neglijenţa copiilor sau lipsa stimulilor pentru dezvoltare, în centre pentru protejarea şi îngrijirea copiilor şi tinerilor, în tabere de refugiaţi. Sandwork expresiv s-a dovedit eficient în traume psihice (stres post-traumatic). De cele mai multe ori trauma (evenimentul traumatizant) nu poate fi verbalizata, însă poate fi exprimată în imagini cu scopul de a se evita retrăirea traumei.

Dacă rădăcinile sandplay sunt Margaret Lowenfeld, pediatru, inventatoarea World Technique, care se bazează pe comunicarea non-verbală, foloseşte mici jucării şi o cutie cu fund albastru şi aplică toate acestea într-o clinică pentru copii într-un cartier de muncitori din Londra, Carl Gustav Jung, psihanalist elveţian, care dezvoltă conceptele de inconştient colectiv, arhetipuri şi autoreglarea stărilor psihice şi Dora Kalff, psihoterapeut, discipol al lui C. G. Jung, care o cunoaşte pe Margaret Lowenfeld în 1958, teoretizează şi dezvoltă “Terapia prin Sandplay”, ca terapie individuală pentru copii şi adulţi, sandwork recuperează ideile lansate de Freud, în septembrie 1918, la Congresul de psihanaliză de la Budapesta, şi anume “simţul social” al psihanalizei, idee materializată la Berlin în 1920 sub forma primei “clinici gratuite”. Psihanaliştii participau la această iniţiativă cu o cincime din timpul lor.

Similar, terapeuţi formaţi în psihanaliză jungiană şi terapie sandplay au dezvoltat o aplicaţie de grup pentru contextele sociale vulnerabile, în care şi formarea şi participarea la activitatea cu copii se bazează în întregime pe voluntariat şi anume Sandwork Expresiv – www.sandwork.org

Printre proiectele Sandwork realizate se numără:

-Africa de Sud: Munsieville, mahalale Johanesburg (Soul City) şi închisori pentru minori din Bossasa, 100 de copii şi 10 voluntari instruiţi

-China: cutremurul din provincial Sechuan 2008. 100 de copii trataţi şi 200 de voluntari instruiţi, ulterior Sandwork a fost introdus în 15 orfelinate din toată ţara

-Tibet: cutremurul din Yushu, 2010. 100 de copii trataţi şi 20 de voluntari instruiţi. Sandwork este introdus în 3 noi orfelinate

-Columbia: Bogota: 22 de copii ajutaţi, 6 terapeuţi şi 14 facilitatori formaţi / instruiţi

Deşi nu sunt uşor de evaluat, printre schimbările observate la copiii participanţi la Sandwork se numără următoarele :

-de la apatie / pasivitate la curiozitate şi capacitate de joc

-de la izolare emoţională la interes pentru ceilalţi

-de la agresivitate la comportament mai reflexiv

-îmbunătăţirea rezultatelor şcolare (în orfelinatele din China, 85% dintre copii şi-au îmbunătăţit rezultatele şcolare, conform evaluării profesorilor)

-creşterea gradului de atenţie

-o mai bună relaţie cu propriul corp

-îmbunătăţirea anumitor patologii psihosomatice

-creşterea creativităţii şi a vitalităţii copiilor.

De ce trebuie implementată Sandwork în instituţiile responsabile cu protecţia copilului?

-se bazează pe joc, ca activitate naturală pentru copii

-permite ca această activitate să fie realizată de asistenţi empatici, care nu trebuie să fie neapărat psihoterapeuţi

Cum se lucrează la acest proiect în cadrul instituţiilor?

-se incepe cu un proces de formare teoretică şi practică cu lucrători de la instituţiile respective, care vor avea rolul de asistenţi empatici în jocul copiilor

-formarea include activităţi cu grupuri de 2 – 20 copii pe o perioadă de 2-4 luni sub coordonarea formatorilor acreditaţi

-Sandwork poate fi ulterior reluat în cadrul instituţiei, cu grupuri noi pentru facilitatorii formaţi.

Costuri pentru implementarea iniţială

-30 ore de formare teoretică şi experienţa personală a 12-16 facilitatori

-320 ore de activitate cu 20 de copii, cu o frecvenţă de o oră pe saptamana pentru fiecare copil, pe o perioadă de 16 săptămâni

-40 ore de acompaniere de-a lungul activităţilor de lucru cu copiii, de către unul sau mai mulţi formatori acreditaţi

-Materiale didactice şi logistice necesare

-cutii cu nisip şi materiale de joc pentru copii (miniaturi, nisip, etc.) –

-spaţiu închis pentru formarea facilitatorilor şi pentru lucrul cu copiii

-retroproiector şi ecran.

Eva Pattis este născută în 1952, este psiholog clinician, analist jungian membru ÖGAP (Österreichische Gesellschaft für Analytische Psychologie), AGAP (Association of Graduate Analytical Psychologists), CIPA (Centro Italiano Psicologia Analitica), NYAAP (New York Association for Analytical Psychology), şi terapeut sandplay membru ISST (International Society for Sandplay Therapy).

Predă la Institul C. G. Jung, Zürich, la Fundaţia C.G. Jung , New York, la ÖGAP, Vienna. A practicat terapia în Vienna şi Bolzano/Bozen (1980-85), în Milano (1985 -2002 şi din 2002 până în prezent), în New York (2000-2002). Lucrează actualmente în Africa de Sud, China şi Colombia la validarea unui proiect în Sandplay Expresiv, ajutând copii neglijaţi în zone unde psihoterapia nu este disponibilă.

Are următoarele cărţi publicate: Abortion. Loss and Renewal in the Search for Identity (1997), London & New York: Routledge; Sandplay Therapy: The Treatment of Psychopathologies (ed.) (2002) Einsiedeln, CH: Daimon. Sandplay Therapy in Vulnerable Communities, Routledge 2011.

Sandplay, o abordare psihoterapeutică a sufletului

Ceea ce diferenţiază sandplayul jungian de alte moduri de folosire a cutiei cu nisip (art terapie, terapie prin joc, psihodiagnostic) este în primul rând aportul teoriei şi practicii jungiene. In acest sens, Dora Kalff, fondatoarea sandplay spune:

„În munca mea cu copii şi adolescenţi, am regăsit imagini ale procesului de individuare, aşa cum a fost descris de către C.G. Jung. Observaţiile mele concordă cu teoria lui Jung în care Sinele îndrumă procesul dezvoltării psihice începând cu momentul naşterii.”

Conform psihologiei jungiene copilul trece prin următoarele etape ale dezvoltării:

I. UNIUNEA MAMĂ-COPIL

Copilul se naşte ca o totalitate protejată în interiorul Sinelui mamei.

II. SEPARAREA SINELUI

La vârsta de 1 an Sinele copilului – centrul totalităţii sale psihice – se separă de Sinele mamei. Copilul experimentează un sentiment de siguranţă în relaţia cu mama prin intermediul mângâierilor şi manifestărilor de tandreţe şi o relaţie de încredere se dezvoltă pornind de la această experienţă.

III. MANIFESTAREA SINELUI

În jurul începutului celui de-al treilea an, centrul Sinelui se stabilizează în inconştientul copilului şi începe să se manifeste el însuşi în simboluri ale totalităţii, prin joc, desen sau expresie verbală. Acest moment este considerat ca fiind cel mai important din dezvoltarea personalităţii.

„Copilul foloseşte acelaşi limbaj străvechi al simbolurilor pe care omul adult l-a folosit, conştient sau inconştient, pentru a-şi exprima totalitatea de-a lungul istoriei şi în toate culturile. Aceste simboluri sunt ori figuri umane cu conţinut divin, cum sunt figurile lui Christos, Maria, Buddha, etc sau sunt de natură geometrică sau numerică, cum ar fi cercul sau pătratul. Noi acceptăm validitatea acestor simboluri ale totalităţii psihicului uman, pentru că ele au apărut pretutindeni fără excepţie din cele mai vechi timpuri ale istoriei umanităţii.”

IV. DEZVOLTAREA EULUI, CU CELE TREI STADII: ANIMAL-VEGETATIV, LUPTA, INTEGRAREA ÎN COLECTIVITATE

În paralel cu consolidarea sentimentului de echilibru, protecţie interioară şi apartenenţă, de a te simţi acasă în lume, dezvotarea eului copilului se poate asemăna cu dezvoltarea unei seminţe conţinute în solul protector, hrănite continuu de apă şi căldura soarelui, ceea ce ar corespunde conştientizării nevoilor de bază şi a capacităţii de conectare la resurse. Apoi, copilul poate încerca să exploreze şi să îmblânzească, să domesticească instinctele şi propria corporalitate şi poate intra în lupta pentru identitate care se ascute la pubertate (identitate spirituală şi culturală, socială, sexuală) şi care conduce la construcţia caracterului şi la găsirea unui loc în lume (credinţă, familie şi prieteni, carieră).

În cazul eului nevrotic sau slab, care nu este susţinut de manifestarea timpurie a Sinelui, legătura cu propria instinctualitate, corporalitate nu este stabilită, performanţele sociale şi şcolare sunt sub aşteptări. Eul nevrotic luptă în permanenţă pe două fronturi, fiind paralizat de o frică şi nelinişte permanente care izvorăsc din interior şi fiind asaltat din exterior de sarcini cărora nu reuşeşte să le facă faţă în prezent:

„Pe de altă parte, în cazul unui eu slab dezvoltat sau nevrotic, este sigur că manifestarea Sinelui prin simbol nu a reuşit să aibă loc. Acest lucru se poate întâmpla pentru că necesara protecţie maternă nu a fost oferită sau pentru că manifestarea Sinelui a fost tulburată critic de influenţe externe cum ar fi războiul, boala sau lipsa de înţelegere din partea mediului în timpul dezvoltării timpurii a copilului.”

Cel mai important aspect al terapiei sandplay, este construirea relaţiei şi a spaţiului terapeutic în aşa fel încât reluarea procesului de dezvoltare a personalităţii pacienţilor, fie ei copii sau adulţi, să fie posibilă. Sinele nefuncţional al copilului se odihneşte şi se reface în relaţia terapeutică:

„Scopul meu este să dau Sinelui copilului posibilitatea de a se constela şi de a se manifesta în terapie. Prin transfer eu încerc să protejez Sinele şi să stabilizez relaţia dintre acesta şi eul copilului. Acest lucru este posibil în cadrul relaţiei psihoterapeutice deoarece corespunde cu tendinţa naturală a psihicului de a se constela atunci când este creat un spaţiu liber şi protejat. Acest spaţiu liber apare în cadrul terapeutic când terapeutul este complet capabil să accepte copilul.”

Dora Kalff nu este numai inventatoarea unei metode de terapie, este un om care nu încetează să surprindă prin varietatea de mijloace folosite în procesul terapeutic, care reflectă vasta formare şi experienţă de viaţă. Orice obiect, orice activitate, orice joc devine instrument terapeutic în mâinile ei. Ea este asemenea unui personaj de basm a cărei prezenţă ajută eroii şi eroinele să găsească drumul spre regatul dorit, al liniştii interioare şi al succesului social.

„Este rolul terapeutului de a percepe posibilităţile interioare ale copilului şi, ca un paznic al unei comori preţioase, să le protejeze de-a lungul dezvoltării lor.”

Însăşi casa ei devine un spaţiu interior, spaţiu al transformării:

„Când uşa mea grea de la intrare se închide (casa mea a fost construită în 1485), copilul intră într-o cameră veche cu lambriuri în care o magnifică sobă de teracotă este destul de proeminentă. Este uşor de urcat câteva trepte încastrate care duc pe vârful sobei. Copilul poate face acum ce simte că i-ar plăcea să facă. Îi este îngăduit să stea sau să se întindă pe sobă. El se poate uita jos în cameră sau afară pe fereastră, unde poate vedea păsările care se joacă şi fac baie în mica fântână din grădina mea. El se poate uita pe nişte cărţi cu imagini sau poate citi reviste. El poate fi de asemenea încurajat să investigheze obiectele şi imaginile neobişnuite din casa mea veche. Ordinea neregulată a camerelor şi scărilor casei mele o fac mai interesantă. Copiilor mici le place adesea să se joace de-a v-aţi ascunselea, în timp ce cei mai mari devin câteodată aventurieri şi caută comori ascunse. Dacă este posibil, le dau acces liber în casă. Adeseori îi iau în pivniţă, unde ei investighează zidurile groase de 1 metru pentru a vedea dacă există pasaje subterane. Putem merge în mansarda imensă, cu podele ei duble secrete care îi invită să exploreze. Copiii caută întotdeauna ceva ascuns, o comoară pe care le-ar plăcea să o găsească în ei înşişi şi pe care au fost până acum incapabili să o descopere. Casa mea a fost construită din piatră cu sute de ani în urmă. Camerele nu au fost construite şi desenate cu rigla şi compasul, ci au crescut conform cu o lege naturală. Această casă oferă o atmosferă care corespunde cu temperamentul natural al oamenilor tineri.”

În multe dintre cazuri se poate observa că imaginile sandplay sunt relativ rare în raport cu numărul de şedinţe. Uneori între două imagini de sandplay consecutive sunt distanţe de câte o lună sau chiar patru luni. În prezenţa ei copiii reinventează focul, scriu povestiri despre începuturile umanităţii, desenează şi pictează, toarnă gips, topesc metale în cuptoare electrice, fac montaje şi reparaţii electronice şi electrice, observă păsările şi mângâie câinele. Toate acestea devin activităţi arhetipale, exemplare, activităţi complet reuşite, atinse de geniu, încărcate de un element numinos al revelaţiei de sine, care refac stima faţă de sine a pacienţilor.

În practica terapeutică Dora Kalff foloseşte discuţia maieutică şi experienţa adevărurilor religioase cu adolescenţi, interpretează muzică la pian şi voce, dar este şi un inventator, un alchimist, un om de curaj care se abandonează experimentului terapeutic, un explorator ghidând copiii în explorarea misterelor casei sale multiseculare, în descoperirea energiei prafului de puşcă şi a pistoalelor cu capse, a săgeţilor, a flăcării.Ea tolerează manifestarea agresivităţii însoţind copii în expediţii de spargere a sticlelor în beciul casei, tolerează distrugerea lambriurilor cu săgeţi, flacăra lămpii pe vopseaua veche a pereţilor casei, distrugerea figurinelor :

„Ceea ce am văzut în spatele distructivităţii lui Kim ar putea să nu pară evident la prima vedere. Arta tragerii cu arcul este practicată de maeştrii Zen. Nu este vorba despre o dispută sângeroasă cu un oponent real. Este un exerciţiu spiritual, o dispută cu sine însuşi. Atunci când ţintim în centrul ţintei, ţintim în propriul nostru centru. În acest fel, arcaşul încearcă să ajungă în propriul lui centru.”

În mod inconştient, copilul ţinteşte înspre propriul sine şi în prezenţa unui terapeut suficient de bun, reuşeşte să înveţe să canalizeze şi să folosească în mod constructiv agresivitatea.

„Băiatul nostru trebuia, şi el, să ajungă în regatul său. Pentru Kim asta însemna să devină un individ complet, în acord cu abilităţile sale şi un membru util al colectivităţii. Nu este fiecare propriul lui stăpân şi rege, dotat cu daruri şi talente pentru a rezolva sarcini care îl reînsufleţesc zilnic şi îl fac fericit? Nu contează care este domeniul. Regele poate lucra ca meşteşugar sau într-o disciplină intelectuală. Ceea ce este important este ca regele să aibă regatul său unic de daruri şi abilităţi. Dincolo de orice, de aici el îşi trage puterea mai-mult-decât-omenească de care are nevoie pentru a îndruma şi conduce regatul său.”

Dora Kalff ne arată că ceea ce funcţionează nu este numai sandplay ci este personalitatea completă a terapeutului, capacitatea sa de a medita asupra marilor probleme ale umanităţii, capacitatea sa de a oferi un spaţiu de reflecţie asupra surselor şi finalităţii realităţii, o iniţiere, o mediere care astăzi lipseşte din civilizaţia noastră:

„Curând, James şi-a găsit o prietenă, deşi el era acum aproape mereu acasă. James ieşea acum doar o dată pe săptămână, dar viaţa sa era mai bogată. Într-o zi m-a întrebat spontan, „Doamnă Kalff, credeţi în Dumnezeu ?” I-am spus că nu numai credeam, dar că de asemenea experimentasem existenţa Lui. Acesta a fost începutul multor conversaţii de natură religioasă şi filozofică. Când lucrăm serios cu tineri aflaţi la pubertate, experimentăm o adâncire spirituală care acompaniază dezvoltarea lor fizică. Cu mult timp în urmă, la popoarele primitive, trecerea de la un stadiu la altul al vieţii era consacrată prin ceremonii extinse. Acesta era cazul în particular cu tranziţia de la copilărie la vârsta adultă. Astăzi aceste ritualuri fie şi-au pierdut semnificaţia, fie au dispărut. Din acest motiv, este extrem de important să abordăm problema lui Dumnezeu în terapia juvenilă. Când adolescentul capătă acces la lumea instinctelor naturale, arhetipul divinului apare. Numai în relaţie cu arhetipul divinului este adolescentul complet capabil să realizeze tranziţia către vârsta adultă.”

Şi în cazul adulţilor, fie că rătăcirea şi exilul se datorează condiţiilor istorice, ca în cazul lui Eric, fie că se datorează unei acceptări incomplete din partea mamei ca în cazul Ursulei, sandplay se dovedeşte un instrument util în mâna unui terapeut care a parcurs el însuşi o parte importantă din lungul proces personal, este înzestrat cu o cunoaştere psihodinamică suficientă şi care reuşeşte să se conecteze la situaţia sufletească reală a pacienţilor şi reuşeşte să creeze condiţiile necesare pentru reluarea procesului de creştere psihică.

Vă amintim că ediţia în limba română a cărţii este disponibilă pentru comandă. Preţul este de 30 de lei. Pentru comenzi şi detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de mail cristi_constantinescu[at]yahoo.com sau la tel. 0723.168.895 (Cristian Constantinescu)